sfatdesirat.gif

Specificul culturii parului

Home
Infiintarea plantatiilor pomicole
Marul
Parul
Gutuiul
Prunul
Caisul si piersicul
Visinul si ciresul
Nucul
Protejarea impotriva rozatoarelor iarna
Bibliografie
Links
Contact

Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5% iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre 0,06 - 0,27%, substante minerale 0,14-0,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7 mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice.
Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii.
Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale masurat in echivalenti miligram este de 4,42 de potasiu, 0,43 de sodiu, 0,45 de calciu, 0,73 de magneziu si 0,07 de fier.
Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale.
Cea mai mare cantitate de pere in Romania se utilizeaza pentru consumul in stare proaspata, dar se folosesc si ca dulceturi, gemuri, suc, nectar, gelatina sau chiar si uscate.

3.1. Consideratii generale

Parul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani.
In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurré Bosc, Beurré Hardy, Passe Crassane etc.
In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana.
Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata.
Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse.

3.1.1. Cultura parului pe plan mondial

Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha)

In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, cel mai raspandit soi este Williams cu 13400 ha (15,7%) din cele 85800 ha cultura comerciala in C.E.E., urmat de soiurile Passe Crassane (11680 ha), Conference (9600 ha), Abate Fetel (7600 ha), B. Bosc (5000 ha), B. Hardy (2850 ha), celelalte soiuri ocupand suprafete sub 100 ha.
Productia mondiala de pere se situeaza la circa 13 milioane tone/an, ceea ce reprezinta aproximativ 3% din productia mondiala de fructe, inclusiv struguri, fata de media anilor 1989-1991 cand a fost de 9 milioane de tone pe an.
Productia cea mai mare de pere se realizeaza in Europa (2856000 tone), ceea ce reprezinta 30% din productie, iar dintre tari, Italia cu circa 1 milion tone pe an (20% din productia europeana) este cel mai mare producator de pere.
Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t).
Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t).
Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud – Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana.
Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc.
In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor.
In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna si iarna difera foarte mult.

3.1.2. Cultura parului in Romania

La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.).
Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700.
In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar.
Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t.
Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale.

Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna.
In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an.

3.2. Soiuri de par inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati

In cadrul pepinierei Sarca s-au inmultit urmatoarele soiuri de par: Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Napoca, Republica, Trivale, Argesis.
a)In ultimii ani, datorita lipsei de portaltoi generativi (Pastravioare), o parte din aceste soiuri nu se mai pot inmulti decat cu ajutorul intermediarului. Soiurile inmultite la pepiniera Sarca sunt cele care au o compatibilitate buna pe portaltoiul vegetativ de tip BN 70 sau Gutui de tip A.

Curé
- Soi originar din Franta
- Pomul viguros, cu buna capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapan si ger; soi triploid, fructifica in general partenocarpic. Soi foarte raspandit si la noi in tara.
- Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dunga de rugina longitudinala si un sant discret. Epiderma este verde-galbuie la maturitate. Pulpa este alba-galbuie, densa, slab parfumata si potrivit de dulce cu sclereide fine si gust usor astrigent, placut, la maturitatea de consum.
- Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie; pastrarea: 100-150 zile.
Untoasa Hardy
- Soi originar din Franta
- Pomul viguros, cu trunchiul si axul puternice, coroana ingust conica, capacitate redusa de ramificare, fructifica preponderent pe formatiuni scurte, intra tarziu pe rod, sensibil la ger, produce mult si constant. Este compatibil cu gutuiul si poate fi folosit si ca intermediar.
- Fructul este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu varful larg, culoarea verde-galbuie acoperita integral sau partial cu rugina grosiera. Pulpa este alba, semifondanta, foarte suculenta, dulce vinurie, de calitate foarte buna.
- Soi de iarna: Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie; pastrarea 30-60 zile.
Olivier de Sèrres
- Soi originar din Franta
- Pomul semiviguros, productiv dar inconstant, infloreste semitarziu si este sensibil la rapan; compatibil cu gutuiul.
- Fructul de marime medie, maliform, cu epiderma galbena-verzuie, pulpa alba-galbuie, ferma, cu gust foarte bun si aroma distincta.
- Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie si se pastreaza 150-180 zile.

3.3. Tehnica formarii coroanelor

Rapiditatea intrarii pe rod, cantitatea si calitatea fructelor sunt caracteristici fiecarei combinatii soi / portaltoi, dar la randul lor sunt influentate si de forma de conducere si de modul de taiere a pomilor, prin care se evita dezechilibrul intre crestere si fructificare, respectiv alternanta de rodire.
In general, scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru:
- formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei;
- pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor;
- asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si calitatile gustative specifice soiului;
- pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare;
- mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea, pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc.
Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber, piramida etajata si piramida neetajata).
In continuare, vom prezenta principalele lucrari si masurile tehnice care trebuiesc intreprinse pentru formarea pomilor cu ax central.
Taieri de formare a coroanei in forma de fus subtire ameliorat:
In anul intai, primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri.
Dupa dezmugurire se suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul de altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor plivi. De asemenea se vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos.
In anul al doilea, primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar neaparat cu mugure in afara.
Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte ramuri se suprima.
In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care concureaza cu lastarii de prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor.
In anul al treilea, primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba.
Pe ax, ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a le transforma in formatiuni fructifere.
In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor.

Fig. 3.1. Formrea fusului subtire ameliorat in anul intai (a), in anul al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantare
In anul al patrulea, primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de garnisire. Cele alese in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie orizontala.
Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin scurtarea si rarirea lor.
Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala.

3.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia par

Una dintre verigile de baza ale tehnologiei culturii parului o constituie cunoasterea aspectelor legate de boli si daunatori. Acest lucru devine cu atat mai necesar, cu cat conditiile de cultura sunt mereu favorabile pentru manifestarea bolilor, datorita posibilitatilor reduse de aplicare a tratamentelor si tehnologiei de cultura complete.
Pentru obtinerea de rezultate bune in combatere, tratamentele trebuie efectuate corect si la timp.

Daunatorii parului cei mai importanti si care pot provoca daune foarte mari, mergand pana la distrugerea completa a pomilor in scurt timp sunt: Psilla parului (Psylla piricola Forst), Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), Viermele fructelor (Carpocapsa pomonella), Gargarita mugurilor (Antonomus piri Koll), Viespea parului (Hoplocampa Brevis Klug), paianjenii si afidele.
Bolile cele mai raspandite care pot distruge in totalitate productia de pere sunt: Rapanul (Venturia pirina), Rugina parului (Gymnospo-rangium sabinae), Patarea alba (Micosphearella sertina), Arsura bacteriana (Erwinia amylowora) o serie de bacterioze si virusi (mozaicul frunzelor).