sfatdesirat.gif

Specificul culturii gutuiului

Home
Infiintarea plantatiilor pomicole
Marul
Parul
Gutuiul
Prunul
Caisul si piersicul
Visinul si ciresul
Nucul
Protejarea impotriva rozatoarelor iarna
Bibliografie
Links
Contact

Gutuiul este una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in documente de circa 4000 ani.
Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate. Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in principal marul si parul.
Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat mai ales prelucrate si industrializate sub forma de gemuri, compoturi, peltea, marmelada etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma, aciditatea si fermitatea si dupa fierbere.
Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa: zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33 - 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%, magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g (A. Gherghi 1983).
Fructele se pastreaza bine o perioada lunga de timp, permitand prelungirea perioadei de prelucrare. In scop terapeutic, de la gutui se folosesc semintele, fructele si florile.

4.1. Consideratii generale

O importanta deosebita o are gutuiul deoarece valorifica foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatica la suprafata chiar sub 1 m.
Gutuiul are cea mai tarzie inflorire si din acest considerent nu este expus ingheturilor tarzii de primavara.
Pomul este in general rustic, robust, cu plasticitate ecologica buna.

4.1.1. Cultura gutuiului in lume

Specia gutui provine din insula Creta in jurul orasului Cydon, de unde se pare ca ar proveni si denumirea genului Cydonia (denumirea stiintifica a gutuiului). In prezent, aria de raspandirii a culturii se afla in zona temperata, cu preponderenta in Europa, China, Japonia, Asia Centrala, Iran, Asia Mica, nordul si sudul Africii, America de Nord si Australia.
In stare salbatica gutuiul se mai intalneste in Asia Mijlocie, Crimeea si in Balcani.
In afara de genul Cydonia, in cultura se mai intalnesc inca alte doua genuri inrudite si anume: genul Chaenomales sau gutuiul oriental cu mai multe specii si anume: Gutuiul Japonez (Cydonia Japonica) si Gutuiul Chinezesc (Chidonia sinensis). Aceste doua specii se caracterizeaza prin aceia ca produc fructe foarte mari (400 g).
In Europa, aceste doua specii se cultiva doar ca plante ornamentale. O alta specie este Cydonia Maulei - considerata ca specie decorativa, deoarece se cultiva si pentru fructe in zona nordica a Rusiei pentru continutul foarte ridicat in vitamina C (90 mg/100g), vitamina P (1,2 mg/100g), pectina, acizi si arome care se extrag industrial.
Fructele acestei specii se industrializeaza sub forma de siropuri, bauturi alcoolice etc., inlocuind lamaia care nu creste in zona.
Productia cea mai mare de gutui dintre toate tarile producatoare o obtine Italia, dar si aici in ultimii ani este in descrestere datorita sensibilitatii gutuiului la Focul bacterian, boala tratata din ce in ce mai greu.

4.1.2. Cultura gutuiului in Romania

In Romania, gutuiul ocupa circa 2% din totalul suprafetei pomicole, cultivat in special ca pom izolat sau in amestec cu alte soiuri in livezile de langa casa. Suprafetele mari de culturi care au existat in fostele C.A.P.- uri si I.A.S.- uri, au fost distruse fie cu stiinta datorita legii fondului funciar, fie au fost distruse din cauza bolilor si in special, a focului bacterian, boala semnalata in Romania dupa anul 1991.
Dupa numarul de pomi aflati in cultura, pe primele locuri se situeaza judetele: Ilfov, Vaslui, Teleorman, Dolj, Olt, Iasi, urmata de o a doua grupa reprezentata de Tulcea, Prahova, Constanta, Vrancea. Datele statistice arata ca in majoritatea judetelor tarii, gutuiul detine cel mai mare procent ca pom razlet. In ultimii zece ani gutuiul este cautat si plantat atat de mici proprietari cat si de schituri si manastiri bisericesti.
In judetele Brasov, Covasna, Maramures, Harghita, gutuiul nu intalneste conditii ecologice favorabile.
Despre exportul de fructe din Romania nici nu poate fi vorba, mai ales dupa 1990. In tara noastra gutuiul poate fi foarte rentabil, deoarece rodeste foarte bine, produce multe fructe iar pretul de vanzare si lipsa fructelor de pe piata confera producatorului un venit bun.
De aceea, multe centra de cercetare din tara se ocupa cu ameliorarea gutuiului si crearea de noi soiuri, in primul rand cu rezistenta genetica la Focul bacterian.

4.2. Soiuri de gutui inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati

In fondul de germoplasma organizat in Romania exista circa 78-80 genotipuri de gutui, reprezentate de soiuri si selectii autohtone si straine. Din cele opt soiuri admise la inmultire in Romania, circa 80% sunt romanesti si anume: Moldovenesti, Bereczki, Aromate, De Husi, De Mosna, Malaiete, Aurii. Pepiniera Sarca a produs circa 130 mii gutui din soiurile omologate dupa 1990. Portaltoiul folosit la inmultire este gutuiul tip A, care imprima soiurilor vigoare mica, precocitate si productivitate mare.
Soiurile de gutui sunt autofertile si nu necesita polenizatori.

Moldovenesti
- Soi romanesc.
- Soi de vigoare mijlocie, formea-za coroana globuloasa, intra timpuriu pe rod, este foarte productiv.
- Rezistent la boli si ger.
- Fructul este mare, globulos, usor alungit, cu coaste largi, pielita neteda, lucioasa, galben portocalie. Pulpa suculenta, semidulce, putin acidulata si placut aromata.
- Perioada de consum: octombrie - decembrie.
Aromate
- Soi romanesc.
- Soi de vigoare mijlocie, rustic, intra timpuriu pe rod, este productiv.
- Rezistent la boli si ger.
- Fructul are o greutate medie, piriform, cu gat alungit, suprafata neteda, fara coaste si de culoare galben-limonie. Pulpa este suficient de suculenta, cu gust bun si aroma puternica.
- Perioada de consum: octombrie - ianuarie.
Bereczki
- Soi vechi, originar din Romania.
- Soi de vigoare mare, rustic, produce abundent si constant. Are perioada de vegetatie lunga.
- Rezistent la boli.
- Fructul este mare sau foarte mare, de forma ovoid-alungita sau piriforma cu un mamelon peduncular brun cenusiu si suprafata neuniform costata. Pulpa este galbuie, intens aromata, dulce-acidulata, placuta la gust.
- Perioada de consum: octombrie - noiembrie.
De Constantinopol
- Soi vechi, originar din Turcia.
- Soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, formeaza coroana rara.
- Sensibil la boli, daunatori si ger.
- Fructul este mijlociu, forma sferic-turitita, cu 5 coaste evidente. Pulpa este potrivit de suculenta, fina, cu gust dulce-acrisor. Fructele se scutura usor din pom si au o perioada scurta de pastrare.
- Perioada de consum: septembrie - noiembrie.

4.3. Tehnica formarii coroanei

In mod natural, gutuiul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza coletului ajungand la 3-4,5 m inaltime. Radacina gutuiului mai ales atunci cand portaltoiul este vegetativ (marcota de gutui), este dispusa superficial si de aceea, pomii trebuiesc palisati pentru a nu fi rasturnati de vant. Palisarea se va face cu un arac sau tutore cu diametrul de pana la 10cm.
Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet groase. In perioada de tinerete gutuiul creste viguros, dar dupa intrarea pe rod viteza de crestere se reduce foarte mult.
Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare si rodeste economic incepand cu anul al IV-lea. Un gutui poate trai pana la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare cat mai corecta a coroanei.
Traditional, gutuiul se conduce sub forma de vas ameliorat sau tufa cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, insa mai poate fi condus dupa piramida mixta si palmeta liber aplatizata.
Taieri de formare a coroanei tip Piramida mixta
In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului.
Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120°, la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului, cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales.

Fig. 4.1. Formarea pirmidei mixte in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e), dupa plantarea pomilor
In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute uniform se inclina, pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). Ramurile crescute pe partea exterioara a ramurilor principale (de pe creasta) se elimina tot prin taieri la ras. Lastarii de pe trunchi pana la 55-60 cm se elimina tot la ras.
In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari considerati concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor.
In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante), proiectarea primelor subsarpante si a noilor sarpante (nou etaj).
Pe axul pomului la inaltimea de 50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei sarpante, se alege o ramura amplasata pe spatiul liber dintre doua ramuri principale din etaj si se scurteaza slab. Ramura de prelungire a axului se scurteaza, in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras.
Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala).
Ramurile de prelungire ale sarpantelor (ramurilor principale) se vor scurta la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase.
In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta).
In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea urmatoarelor sarpante solitare. Ele trebuie sa fie amplasate uniform in jurul axului pe bisectoarea unghiului de divergenta, format de sarpantele din etaj, distantele dintre ele la 25-30 cm. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta.
Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara.
Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri.
In anul urmator dupa amplasarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire.

Bolile si daunatorii care ataca gutuiul chiar daca sunt mai putini decat la celelalte specii, netratarea, poate duce la distrugerea productiei sau distrugerea totala a pomilor din livada.
Dintre daunatorii de temut sunt: viermele fructelor (Cydia pomonella), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidele si paianjenii.
Dintre bolile cele mai frecvente sunt: Mumiefierea fructelor (Monilioza), patarea bruna a fructelor (Diplocarpon soraweri) si cea mai periculoasa boala aparuta dupa 1990 in Romania, Focul bacterian (Erwinia amylovora) distrugand pomul intr-un timp record.